Cunoaște trupele participante la ediția #16 prin spectacolele cu care vor urca pe scenă în comunitățile din care fac parte și echipele de artiști care le vor ghida experiența de învățare în timpul festivalului.
Festivalul își propune să celebreze și să amplifice explorările pe care le-ai început în trupa de teatru sau să-ți ofere un spațiu în care să exprimentezi cum e să fii într-o trupă. Îți propunem o serie de ateliere care te aduc mai aproape de sine și de colegii tăi de generație și un program de evenimente care să te inspire despre locul tău în cultură și societatea mai largă.
La ediția #16, adolescenții din trupe și cei care se înscriu pentru a avea experiența unei trupe nou formate vor avea parte de o săptămână plină cu un program de explorări artistice.
teatru
Timp de patru zile, trupa ta va fi ghidată de un trainer printr-o serie de exerciții inspirate din arta actorului, în care jocul se împletește cu lecții despre potențialul vostru creativ.
arte alăturate
Ateliere de dans, film, scriere creativă și fotografie create de artiști referință din fiecare domeniu vă completează experiența de învățare și vă provoacă curiozitatea artistică către alte domenii alăturate teatrului. În urma selecției, fiecare trupă va trebui să aleagă unul dintre atelierele de arte alăturate. Toți membrii trupei vor participa la același atelier.
teatru
dans
film
fotografie
spectacole
artist talks
întâlniri
Programul de ateliere e întregit printr-o serie de întâlniri cu idei culturale diverse, sub formă de talk-uri, proiecții și mentorat, care vor oferi context experienței tale creative și lentile noi de raportare la artă.
spectacole
Una dintre zilele festivalului este dedicată spectacolelor de teatru tânăr ale trupelor selectate. Fiecare trupă va juca în propriul oraș spectacolul cu care s-a înscris la festival, iar reprezentația va fi urmată de un artist talk cu mentorul. Echipa festivalului va fi alături de trupe în organizarea evenimentului.
formatori
Explorările creative ale fiecărei trupe sunt susținute de trei artiști și pedagogi străluciți, oameni care sunt esența Ideo Ideis și a experienței de învățare prin care au trecut până acum mii de adolescenți. Grupuri de trei formatori vor merge cu caravana Ideo Ideis în orașele trupelor selectate.
trainer teatru
Trainerul de teatru o să-ți urce curajul pe o scenă și o să-ți ridice cortina vulnerabilității printr-o serie de exerciții de explorare personală inspirate din arta actorului.
trainer arte alăturate
Trainerul de arte alăturate o să-ți facă o introducere în dans sau film, cât să-ți antreneze curiozitatea și să planteze sămânța unei pasiuni pe care o poți fructifica mai departe.
mentor
Mentorul e acolo ca să-ți fie ghid printre toate întrebările care vor apărea pe drum și să-ți dea idei despre cum să le privești cu ochii noi descoperiți.